Atelierul prin ochii mei

16 Nov

Chiar și cu întârziere aş vrea să vă povestesc despre atelierelele  de pâine artizanală organizate de noi acum două săptămâni. Înainte de a vă mărturisi cum a fost pentru mine această experienţă aş vrea să mulţumesc prietenilor noștri care ne-au oferit sprijinul lor: La Copac, Titan şi Kalitera.  Aș mai vrea să dedic acest atelier prietenei mele Maria Enache; dacă nu aș fi avut încurajările ei,  aş fi rămas la mine în bucătărie cu pâinea mea, fară ca nimeni să ştie.

Acum proape o lună, când Ioana a propus sa o aducem noi pe Codruţa, ni s-a părut  aproape imposibil, dar cu puţin curaj am încercat şi am reuşit!  Ne-am dorit mult să ne iasă, am avut emoţii, a fost extrem de obositor, dar rezultatul a meritat orice efort.

Mulţi dintre voi se întreabă cum e Codruţa? Şi eu eram curioasă să o cunosc,iar  acum, după  două zile petrecute  împreună, pot să vă spun că e nemaipomenită. Mi s-a părut uşor retrasă și prea puțin vorbareață la început,  dar când a intrat în bucătărie să pregatească aluatul, s-a dezlănţuit 🙂


Nu totul a mers brici de la început: de malaxor am facut rost abia vineri, după ce, aproape că ne obișnuiserăm cu gândul că vom frământa cu mana 44kg de aluat.

Cu 8kg de maia, fâinâ, sare şi Codruţa am plecat sîmbătă, dis de dimineaţă spre La copac având un chef nebun de făcut pâine.  Aproape cu o oră înainte, am terminat ultimele pregătiri. Cursanţii au început să apară, unul câte unul, fericiți si plini de nerabdare să o întâlnească pe Codruța și să învețe de la ea. A fost tare plăcut să îmi dau seama ce bucurie mare le-am facut. Participanţii, unii mai experimentaţi, alţii abia la inceput, au învăţat cum să dea formă pâinii şi cum s-o cresteze. Pentru mine, cea pasionată de brutărit, aceasta a fost partea cea mai valoroasă, așa că  mi-am propus să repet cu filmuleţul în faţă până îmi perfecționez tehnica.


Atelierul de duminică l-am simţit mai destins, fiecare a avut spațiul lui de lucru și a trecut singur prin toate etapele necesare pregătirii aluatului pentru pâine. Printre cursanţi am fost bucuroasă să întâlnesc și câteva fete pasionate de bucătărit în general, cu  bloguri de succes, care au venit să o cunoască şi să înveţe de la Codruţa cum se  face pâinea cu maia.

Una peste  alta, cu provocări şi cu satisfacții, declar această experiență reușită și abia aștept să o repetam! Stați pe aproape, vi se pregătește ceva! 😉

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: